Politistii comunitari s-au intors la scoala


Pentru cei 25 de agenti din cadrul politiei comunitare, care au început ieri cursul de recunoastere a persoanelor consumatoare de droguri si alcool, prima zi de scoală a trecut fără probleme. În decursul mai multor ore, ei vor învăta cum să se poarte pe stradă cu persoanele aflate fie în stare de ebrietate, fie sub influenta drogurilor. După nici o oră de cursuri cu preotul Iulian Negru, de la Fundatia „Solidaritate si Sperantă”, o parte dintre politistii comunitari erau de părere că vorba bună ar putea face mai mult decât o sanctiune sau altă metodă coercitivă. „Suntem abia la începutul cursului. Pe teren, analizăm situatia si apoi luăm măsurile care se impun. Uneori, o amendă nu ajunge să îndrepte omul pe calea cea bună. O discutie despre problemele lui ar putea să-i fie mai de folos”, a mărturisit agentul Ioan Cazacu, unul dintre scolari. La fel de entuziast de eficienta cursului s-a arătat si colegul lui, agentul Vasile Vrabie, care este de părere că, o dată acumulate cunostintele despre persoanele drogate sau alcoolice, munca de teren va fi mult mai usoară.

Adevarul; 3 Martie 2009; Autor:George Cojocaru
 
  Ziarul Lumina Radio Trinitas TV Trinitas Centrul de presa Basilica